Moș Crăciun vine cu avionul!  

Anul acesta, Moș Crăciun vine cu avionul!  ✈

Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun. Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă.

Magia Crăciunului este în noi și în ceea ce visăm!✨

Anul acesta, Yawo Services transportă dorințele copiilor internați în spitalul Marie Curie, către adresa lui Moș Crăciun. Ne-am organizat, împreună cu ajutoarele lui Moș Crăciun, și am adunat scrisorile câtorva micuți care își vor petrece Sărbătorile de iarnă în spital. Dorințele micuților vor ajunge la destinație, la adresa moșului, tocmai în Laponia, iar Moșul, cu siguranță va trimite cadourile celor mici, cu ajutorul echipei Yawo. 

Crăciunul este despre iubire, iertare, despre fericirea din ochii celor dragi când îi îmbrățișezi și primesc cu bucurie cadouri.

Echipa Yawo Services va urează un Crăciun de poveste, cu multă sănătate și liniște în suflet!🎄

Biroul din Hong Kong-obiectiv îndeplinit

Biroul din Hong Kong-obiectiv îndeplinit

În categoria „realizări Yawo Services”, putem nota cu mândrie inaugurarea biroului nostru din Hong Kong. Dat fiind faptul că o mare pondere din business este reprezentată de transporturile din/către Asia, am avut ca obiectiv principal dezvoltarea și facilitarea transporturilor din această zonă.
Ceea ce părea destul de greu de realizat la început, determinarea și ambiția echipei Yawo Services, sub îndrumarea managerului general, Luiza Carpov, au făcut că totul să decurgă în parametri normali, astfel că, în luna august, am avut primul booking organizat de propriul nostru birou din Hong Kong. 🙂

 

Datorită perfecționismului care ne caracterizează, încercăm întotdeauna să ne ridicăm la așteptările tuturor clienților noștri. Pentru a oferi servicii de cea mai bună calitate, selecția echipei este foarte importantă.

Faceți cunoștință cu board-ul biroului din Hong Kong, Chevy Shum, Director, și Andrew Kwok, Branch manager.

 

Chevy Shum
Andrew Kwok

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cape Town “O conferință de neuitat”

 

Yawo Services, membru oficial al Global Affinity Alliance

 

Ce reprezintă Global Affinity Alliance? Global Affinity Alliance reprezintă o alianță de companii de transport, cu scopuri și idealuri comune, în ceea ce privește serviciile oferite. Datorită acestei alianțe, companiile membre beneficiaza de suport financiar și putere de dezvoltare a serviciilor pe întreg mapamondul.

 

Cape Town  “O conferință de neuitat”

Cu ocazia conferinței din Cape Town, organizate de Global Affinity Alliance, Yawo Services a fost sponsor oficial la petrecerea de cocktail… din acvariu!  La această petrecere, totul a fost la superlativ, ambientul foarte friendly, iar punctul culminant a fost momentul în care numele companiei noastre a fost purtat într-un acvariu de scafandri si o „sirena”, spre entuziasmul tuturor participanților.

 

Și anul acesta, conferința organizată de Global Affinity s-a dovedit a fi un real succes, reușind să adune foarte mulți participanți, în spațiul inedit oferit de „Two Oceans Aquarium”. Printre meduze și alte vietăti acvatice, numeroși speakeri și-au pregătit prezentări extrem de interesante, iar discuțiile despre business au fost foarte antrenante.

Au fost câteva zile intense în care am cunoscut oameni minunați, am participat la un team building și diverse activități de grup, cu ocazia cărora ne-am creat noi prieteni. Feedback-ul nostru în ceea ce privește experiență din Africa este unul pozitiv și putem spune că așteptăm cu nerăbdare conferința din 2019, ce va avea loc în Vietnam, orașul Ho Chi Minh. Keep în touch! 🙂